Copilărie Quotes

“Vîrsta ne schimbă atît de mult, uneori uiţi că ai fost copil, ai impresia că te-ai născut aşa, bătrîn, şi totuşi sînt unele fleacuri care-ţi rămîn adînc înrădăcinate. Clişee unde adultul dă mîna cu puştiul care trăgea la fit şi tocea peste vară la teorema lui Pitagora. De cînd mă ştiu, prima ninsoare m-a scos din minţi... Îmi venea să urlu de bucurie... Ca şi mirosul ăla special din martie. Un miros de verde, de pămînt...”
― Rodica Ojog-Braşoveanu, Cianură pentru un surâs

“Adam nu a avut copilărie, nici Eva nu a avut şi este trist că lumea s-a născut dintr-un bărbat şi o femeie lipsiţi de copilărie, poate de aceea şi arată cum arată.”
― Iulian Tănase, Oase migratoare

“Muriseră în jurul une fete toate jucăriile. Lumina tinereții e un doliu alb.”
― Ionel Teodoreanu, Secretul Anei Florentin

“M-am întors și m-am uitat la scoarța cireșului. Aflasem de la străbunicul meu, tâmplarul, că din lemnul acela se făcea o mobilă de preț, că înăuntrul acelui lemn erau desene și povești întortocheate, inele, hărți secrete, semne ale unor lumi dispărute. Mi-a zis că, dacă voi fi cuminte, avea să-mi facă o masă de cireș, pe care să o folosesc toată viața, să fie masa mea, să mănânc pe ea și mai ales să învăț la masa aceea. Avea să conțină întregul meu destin, dar atât de misterios reprezentat, încât nu aveam să-l pot înțelege dinainte. Tot ce se întâmplă cu noi, tot ce facem, e scris dinainte, dar noi nu știm. E o carte mare, pe care unii popi mint că o pot deschide, dar nu pot, pentru că nu o au, ei o confundă cu Biblia. Și acolo sunt scrise multe și poți citi printre rânduri, dar adevărul fiecăruia nu e acolo. Fiecare om are un adevăr al său, să știi de la mine, așa mi-a zis. Un singur adevăr, cu care, dacă știi ce să faci, ajungi departe. Tu ești un copil bun, ai putea să ajungi departe, tare departe. Să treci doar pe aici și să aprinzi o lumânare la mormintele noastre, dar rar de tot, pentru că vei veni din lumile tale îndepărtate. Dacă vei avea timp, îmi vei povesti câte ceva când vii, că ascultă și morții, să știi. Stau acolo și ascultă, carnea, oasele, ce mai rămâne din ei, le place să-i bagi în seamă.”
― Ovidiu Baron, Zăpadă pe umerii Adelinei

“Domnul învățător Mina îmi era vecin. Soția sa era tot învățătoare. Unul din stâlpii gardului dintre noi era de fapt o salcie tăiată, din trunchiul căreia răsăreau în fiecare an lăstari noi, retezați periodic. Pe trunchiul acela apăreau uneori bomboane sau tablete de ciocolată, ca și cum ar fi crescut acolo peste noapte. Cei doi învățători nu aveau copii și noi nu am devenit niciodată copiii lor. Aproape că nu am vorbit cu ei și nu au vorbit cu noi. Dar dulciurile consolidau o legătură începută pe furiș. Mi-a părut rău când a murit. Doamna i-a supraviețuit foarte puțin, la fel sora ei, care locuia în casa următoare. Bătrânele rămase singure erau considerate de multă lume vrăjitoare, mai ales dacă dețineau capre sau pisici, dar și dacă nu dețineau. De cele mai multe ori referirile la ele erau legate de uneltiri obscure, moșteniri neclare, copii nenăscuți, iar întrebarea cea mai frecventă era dacă baba aia mai trăiește.”
― Ovidiu Baron, Zăpadă pe umerii Adelinei

“Am încercat să-i explic că aşa o numeam noi, că era un loc secret, apoi i-am spus că Adelina a fost foarte curajoasă, pentru că acolo începe pădurea, că e plin de animale şi că e foarte posibil să mai umble noaptea şi uriaşi, că eu nu credeam să fi murit toți. Îi explicam despre spărtura din drum şi despre pâini, dar devenea din ce în ce mai nervos, vedeam că nu mai are răbdare, că i se părea fie că-mi bat joc de el, fie că o luasem razna, dar simțeam nevoia să vorbesc, să aduc alte şi alte explicații şi i-am zis de mai multe ori că era adevărat, că mă urmărise un uriaş chiar noaptea trecută şi că era bine că o găsisem şi o adusesem acasă, că pericolul să fie răpită de uriaşul ăla şi dusă în adâncul pădurii fusese real...
Omul se uita la mine cu gura căscată. Două şanțuri adânci îi apăruseră pe frunte, iar tâmplele îi zvâcneau să se spargă.”
― Ovidiu Baron, Zăpadă pe umerii Adelinei