Amintire Quotes

“Bunica îmi zâmbește iar și iar dintre amintiri, împreună cu parfumul copilăriei. Cu dor de basme, tihnă și duminici albastre. Acolo unde morile își învârteau consistent paleții între adunări și scăderi, zâmbete și lacrimi, avându-și mereu partea de înțelegere deplină a universalității. Cuminte și senină precum strălucirea dimineților de vară.”
― Simona Prilogan, Ochi de Poveste

“Câtă necrofilie e-n amintire! Câtă fascinație pentru ruină și putrefacție! Câtă scotocire de medic legist prin organe lichefiate! Gândindu-mă la mine de la diferite vârste, ca tot atâtea vieți anterioare consumate, e ca și când aș vorbi despre un șir lung, neîntrerupt de morți, un tunel de corpuri murind unul într-altul. Acum o clipă, cel care scrisese aici, reflectat de lacul întunecat al ceștii de cafea, cuvintele "murind unul într-altul" s-a prăbușit de pe taburet, pielea i-a crăpat, oasele feței i-au devenit aparente, ochii i s-au scurs mustind de un sânge negru. Peste o clipă, cel care va scrie "cel care va scrie" se va prăbuși și el peste pulberea celuilalt. Cum să pătrunzi în acest osuar? Și de ce ai face-o? Și ce mască de tifon, ce mănuși chirurgicale te-ar putea proteja de infecția emanată de amintire?”
― Mircea Cărtărescu, Orbitor. Aripa stângă

“Libertatea îi renăștea de fiecare dată în lipsa publicului și a ochilor arzători de critici, căci doar atunci cânta cel mai autentic și chiar trăia așa cum își dorea”
― Alexandra Tatu, cheile sinelui

“Morții trăiesc atâta vreme cât o singură ființă vie îi mai poartă în minte. Noi îi purtăm în noi pe morții noștri.”
― Jean d'Ormesson, Din voia Domnului

“Eu sunt mai aproape de tata: el își punea speranțele într-o schimbare bazată pe amintire. Mă împart, ca el, între aceste două lumi apuse, pline de strălucire și de forță: schimbarea și amintirea. Și, între una și alta, refuz să aleg.”
― Jean d'Ormesson, Din voia Domnului

“(...) știi tu că există un hotar al amintirii omului pe acest pământ? Hotarul amintirii omului este pecetluit pentru o sută de ani. O sută de ani după moartea lui încă îl mai pot pomeni copiii sau nepoții lui și cei care l-au văzut la față, dar după aceea, chiar dacă se poate prelungi amintirea lui, ea este numai prin vorbă sau prin gând, căci se trec cei care i-au văzut fața lui vie. Și mormântul lui din cimitir se acoperă de iarbă, piatra de mormânt se năruie și l-or uita toți oamenii, ba chiar și urmașii lui, îi vor uita apoi numele, căci numai câțiva rămân în amintirea oamenilor (...)”
― Fyodor Dostoevsky, The Adolescent

“Fiecare duce, în noapte, o amintire a lui.”
― Andreï Makine, Once Upon the River Love

“Am încercat să-i explic că aşa o numeam noi, că era un loc secret, apoi i-am spus că Adelina a fost foarte curajoasă, pentru că acolo începe pădurea, că e plin de animale şi că e foarte posibil să mai umble noaptea şi uriaşi, că eu nu credeam să fi murit toți. Îi explicam despre spărtura din drum şi despre pâini, dar devenea din ce în ce mai nervos, vedeam că nu mai are răbdare, că i se părea fie că-mi bat joc de el, fie că o luasem razna, dar simțeam nevoia să vorbesc, să aduc alte şi alte explicații şi i-am zis de mai multe ori că era adevărat, că mă urmărise un uriaş chiar noaptea trecută şi că era bine că o găsisem şi o adusesem acasă, că pericolul să fie răpită de uriaşul ăla şi dusă în adâncul pădurii fusese real...
Omul se uita la mine cu gura căscată. Două şanțuri adânci îi apăruseră pe frunte, iar tâmplele îi zvâcneau să se spargă.”
― Ovidiu Baron, Zăpadă pe umerii Adelinei