Cristina

“Adevărata cauză a nevrozei însă se găseşte în prezent pentru că nevroza există în prezent. Ea nu este nici pe departe un "caput mortuum" care provine din trecut, ci se întreţine zilnic sau, ca să spun aşa, se recreează iar şi iar. În pus, nevroza se poate "vindeca" doar în prezent şi nu în trecut. Deoarece opoziţia nevrotică ni se prezintă azi, digresiunea istorică nu este decât un ocol, dacă nu cumva de-a dreptul o rătăcire. Şi fiindcă în nevroză se află o parte din personalitatea proprie, digresiunea în posibilităţile infinite ale fantasmelor obscene sau ale dorinţelor infantile neîmplinite este pur şi simplu un pretext care ne face să ocolim concretul.
Întrebarea-cheie este: ce anume vrea să apară din spatele acestei ceţe la suprafaţa personalităţii conştiente a bolnavului şi cum trebuie să arate atitudinea sa pentru a putea să integreze această parte a personalităţii sale care este scindată sau care nu a fost niciodată legată cu el? Cum altfel ar putea ea să-l încolţească, dacă ea nu ar fi ceva ca şi mâna sa stângă, ca o altă jumătate a sa proprie? Cu alte cuvinte, ceva care îi aparţine în cel mai adânc sens al cuvântului, ceva ce îl întregeşte, cu valoare de echilibru organic, dar care dintr-un motiv oarecare îl sperie, probabil din cauză că îi complică viaţa şi îi creează obligaţii aparent imposibile?”
― C.G. Jung, Civilization in Transition

“Nu felul în care poate să scape de nevroză este ceea ce bolnavul trebuie să înveţe, ci felul în care poate trăi cu ea. Căci boala nu este o sarcină inutilă, deci fără sens, ci ea este chiar el însuşi; el însuşi în ipostaza "celuilalt", cel pe care încercăm tot timpul să-l excludem, dintr-o comoditate infantilă, de pildă, sau din teamă, sau dintr-un alt motiv oarecare. În felul acesta transformăm Eul, după cum bine spune Freud, într-un "sălaş al fricii", ceea ce nu ar fi el niciodată dacă nu ne-am apăra atât de nevrotic de noi înşine. Acolo unde Eul este un sălaş al fricii, acolo cineva încă mai fuge de el însuşi şi nu o vrea în schimb, Acelui temut "celălalt" propriu îi este în primul rând adresată tehnica depreciativă de subminare a "psihanalizei", care continuă să spere că îşi va paraliza opozantul în acest fel pe termen lung.
Nu ar trebui să căutăm felul în care putem rezolva o nevroză, ci ar trebui să descoperim ce vrea ea să însemne, ce ne învaţă şi ce scop sau sens are. De fapt, ar fi bine să învăţăm să-i fim recunoscători, căci altminteri o ratăm împreună cu posibilitatea de a ne cunoaşte aşa cum suntem cu adevărat.”
― C.G. Jung, Civilization in Transition

“[...] adevărul pe care îl descoperim singuri are o putere mai mare decât adevărul care ne este comunicat de ceilalţi.”
― Yalom Irvin, Staring at the Sun: Overcoming the Terror of Death

“Începe" răspunse Anthony, "prin a încerca să pui în practică dificila artă de a îndrăgi oamenii."
"Dar majoritatea sunt detestabili."
"Sunt detestabili fiindcă îi detestăm. Dacă i-am privi cu ochi buni, ar înceta să mai fie."
"Crezi că ceea ce spui e adevărat?"
"Sunt sigur că e adevărat"
"Şi ce faci după asta?"
"Nu există după asta", răspunse Anthony. "Fiindcă e o treabă care durează o viaţă întreagă. Orice proces de transformare durează o viaţă întreagă. De câte ori ajungi pe o culme, în faţa ochilor ţi se iveşte o nouă culme, o culme pe care nu o puteai vedea când te aflai mai jos. Să ne gândim de pildă la mecanismul alcătuit din spirit-trup. Începi prin a învăţa să-l utilizezi mai bine; faci câţiva paşi înainte: din această poziţie avansată descoperi că-l poţi utiliza şi mai bine. Şi aşa mai departe, la infinit. Scopul ideal se îndepărtează pe măsură ce te apropii de el; ţi se pare mereu că e altul, mai important decât cel întrevăzut în momentul când porniseşi la drum. Se întâmplă acelaşi lucru când începi să schimbi relaţiile pe care le ai cu oamenii. Fiecare pas înainte dă la iveală necesitatea de a face alţi paşi înainte - paşi pe care nu-i bănuiai anterior - pe o cale care te duce la o destinaţie necunoscută în momentul plecării. Da, durează o viaţă întreagă" repetă. "Nu poate exista "după". Poate exista numai o tentativă, făcută de-a lungul drumului, de a proiecta ceea ce ai descoperit la nivelul individual, pe plan politic şi economic. Una din primele descoperiri" adăugă, "una din primele descoperiri pe care le faci, este că ura organizată şi violenţa nu sunt cele mai bune mijloace pentru a asigura justiţia şi pacea. Toţi oamenii sunt în stare să iubească pe toţi ceilalţi oameni. Dar, în mod artificial, s-a pus stavilă dragostei de care eram în stare, ridicând bariere convenţionale de ură şi de violenţă şi zăgăzuind dragostea în limitele familiilor şi ale clanurilor, în limitele claselor şi ale naţiunilor. Unii doresc să dărâme aceste bariere, folosind mai multă ură, şi mai multă violenţă - cu alte cuvinte, folosind exact aceleaşi mijloace care au fost cauzele originare ale barierelor”
― Aldous Huxley, Eyeless in Gaza