voulpit

“Odată cu suflul lui Dumnezeu, lumea a fost atinsă nu numai de sufletul, ci și de ochiul lui Adam. Pe atunci vedeam lucrurile nu așa cum le-am vedea într-o oglindă nepoleită, ci așa cum sunt ele în lume, da, așa cum le-ar vedea copiii. Cât de veseli eram pe vremea aceea noi, copiii, care numeam ceea ce vedeam și care socoteam că numele era totuna cu ceea ce vedeam! Pe atunci timpul era timp, accidentul, accident, iar viața, viață. Aceasta era fericirea, iar ea l-a nemulțumit pe Diavol, care a stârnit Marea Uneltire. Un om - pion al Marii Uneltiri -, Gutenberg (el și imitatorii lui au fost numiți „tipografi”), a multiplicat cuvintele așa cum mâna silitoare, degetele răbdătoare și condeiul migălos n-ar fi fost în stare să o facă, iar cuvintele, cuvintele, cuvintele s-au răspândit în toate părțile, ca niște mărgele rupte de pe ață. Porțile noastre, întocmai ca și ambalajele calupurilor de săpun și ale cutiilor cu ouă au fost năpădite de cuvinte și inscripții ca de niște gândaci de bucătărie hămesiți și smintiți. Astfel, cuvintele și lucrurile, care erau cândva precum carnea și osul, și-au întors spatele unul altuia. Așa am ajuns să încurcăm toate răspunsurile pe care le știam cândva cu inima când eram întrebați noaptea, la lumina lunii, ce este timpul, ce este viața, ce este tristețea, ce este soarta, ce este suferința, ca niște studenți care au făcut noapte albă înaintea examenului și au învățat materia pe de rost. Timpul, spunea un nătâng, este un zgomot. Accidentul, spunea un alt nefericit, este soarta. Viața, spunea un al treilea, este o carte. Noi, cei rătăciți - pricepeți, nu? - îl așteptam pe înger, ca să ne sufle el la ureche răspunsul corect.”
― Orhan Pamuk, The New Life

“It was in China, late one moonless night,
The Simorgh first appeared to mortal sight –
He let a feather float down through the air,
And rumours of its fame spread everywhere...”
― Farid ud-Din Attar, منطق الطير

“Și, dacă credința e tot ce ai, cum poate să mai conteze altceva? Cum te mai poate înspăimânta ceva dacă există fie și un singur scop pe lume pe care să îl poți sluji, și pe care, în timp ce îl slujești, îl înțelegi? Întreaga ta viață e iluminată de acest sentiment, că știi ce ai de făcut. În inima ta nu există oboseală, nici îndoieli, nici sentimentul că totul e inutil, nici plictisul baudelairian pândindu-te în clipe când nu ești atent. Fiecare gest al tău are importanță, fiecare clipă e sfântă, iar credința ta le țese într-o textură densă, o pânză a bucuriei fără de sfârșit.”
― George Orwell, A Clergyman's Daughter

“Asta n-o vor înțelege ei niciodată: că nu ești dator să ajungi ceva, că nu trebuie să parvii nicăieri, că ceea ce importă în primul rând este să fii tu și să poți rămâne tu însuți în orice împrejurare a vieții.”
― Mircea Eliade, Întoarcerea din rai