Kovacs Laura

“Dintr-o pricină inefabilă, mulți cititori renunță cu totul la cărțile noi, nici nu vor să mai audă de ele, se opresc la Roșu și negru, la Suflete moarte, la Crimă și pedeapsă, la Proust, și se mîndresc cu asta, de parcă ar fi realizat cine știe ce ispravă inedită. ''De la un timp, nu mai citesc, ci re-citesc'' , transcriu la întîmplare dintr-un eseist reputat. Nu este singurul eseist reputat care a spus asta. Altcineva a mărturisit: ''La vîrsta mea, sînt bine plasat pentru a nu citi decît din plăcere... A citi de plăcere inseamnă să recitești''.
Am mai vorbit (voi mai vorbi, subiectul mă preocupă intens) despre cei care decid, la un moment dat, printr-o iluminare subită, să nu mai citească absolut nimic nou, deși eu nu-i cred pe cuvînt întru totul. Și nu-i înțeleg prea bine. Ca autori venerați, clasici in viață, cum ar veni, care trăiesc din scris (la scris nu renunță, în schimb, nici unul), n-ar trebui să-și dorească prea tare astfel de cititori. Cineva, un filosof cu umor, a spus pe bună dreptate: ''Fiindcă eu însumi sînt un scriitor in viață, activ, nu-mi doresc ca omul obișnuit să nu mai cumpere și să nu mai citească deloc cărți noi''. ( 13 cărți pe care nu le-a citit nimeni, cu excepția noastră.)”
― Valeriu Gherghel, Roata plăcerilor: de ce n-au iubit unii înţelepţi cărţile?

“Sigur, intuiţia morţii proprii (care este un
fapt tîrziu, o descoperire uimită, cum de nu
mi‑am dat seama ?) produce în minţile noastre măcar o tresărire : „Aha, peste x ani, sau peste x zile, sau peste un ceas, sau peste un minut, sau peste o secundă, sau chiar acum, nu voi mai fi, iar acest univers indiferent, care n‑a constatat niciodată prezenţa mea în cuprinsul lui, nu‑mi va constata nici absenţa. Asta este !”.
Dar, de obicei, intuiţia cu pricina nu devine o obsesie, nu cădem în nevroza aşteptării, dimpotrivă, trăim ca şi cum nu vom muri niciodată şi nu ne gîndim clipă de clipă la sfîrşit, cum cerea stăruitor acelaşi Lucius Annaeus Seneca, într‑un „exerciţiu spiritual”.”
― Valeriu Gherghel, Roata plăcerilor: de ce n-au iubit unii înţelepţi cărţile?

“„Mă gândesc că există, la periferia lumii, oameni umili, care n-au avut șansa să găsească vreun leac, să cerceteze bacili și gene la microscop, care n-au militat pentru pace în Agora veche și n-au participat niciodată la Marele Marș (pomenit de Milan Kundera într-un roman cunoscut) și nu pot să nu mă întreb: oare acești smeriți nu au dreptul la sens? Sensul e pentru toți sau pentru nimeni. Iată, am un prieten tânăr, a făcut un cancer, vorbește de sfârșit cu o seninătate care mă uluiește, scrie poezii emoționante, ia moartea în râs, ceea ce eu nu pot să fac. Unde e sensul și binele în viața lui? Să nu-mi răspundeți că o Instanță obscură îl pune la încercare, că suferința lui concretă de zi cu zi are sens, că e o ipostază a lui Iov. Iov nu trebuie clonat”.”
― Valeriu Gherghel

“De gîndit, n-ai gîndit prea des dintr-un motiv foarte simplu: ai primit toate răspunsurile cu mult înainte de a-ți fi pus o singură întrebare de unul singur. Și, oricum, nici un profesor nu te-a învățat să formulezi propoziții interogative, deși în școli ai studiat erotetica, logica întrebărilor și răspunsurilor.”
― Valeriu Gherghel, Roata plăcerilor: de ce n-au iubit unii înţelepţi cărţile?