Status Updates From La Medeleni [vol. 1-3]

Toți aprobau orice. Contradicțiile dispăruseră. Era o totală renunţare la asperitățile și intransigențele personalității. Stăpânea gestul sufletesc de-a face loc și celorlalți. Nici unul n-ar fi îndrăznit să tulbure prin ceva bucuria generală: toti doreau s-o deservească, întețind-o.

Fatalismul românesc nu-i decât exteriorizarea acestei veşnice nehotărâri, teama de răspundere, oroarea de atitudine precisă, prudenţa evazivității.

Între casă și om se interpun cafeneaua, berăria, clubul - apoi casa altora. Casa ta, treptat, devine casa de care fugi mai tare.

Afară, uuitul vântului și foşnetele sfâşiate ale ploii, prin întunericul opac, dădeau un fior de pustiu polar. Nu puteai să-ți închipui că-i vară, nici toamnă, nici iarnă. Ploaia, noaptea și frigul umed te izgoneau într-o eternitate dincolo de anotimpuri, prin care mişcarea trenului părea ceva subpământean…

Cafeaua devenea şaradă. Amintea parcă mirosul muşamalei şi gustul creioanelor. Nu! Mai degrabă mirosul mâlului și gustul săpunului de rufe. Nici asta! Se înrudea cu mirosul băcăniilor de barieră, care vând ghemuri de sfoară, nuci și sineală într-un iz de rachiu şi de guzgan. Era dulceagă și iute, fadă și pipărată, răspântie de gusturi nedefinite, obscuritate tulbure ca și culoarea ei.

Dumnezeu l-a făcut pe Adam, din coasta lui Adam a rupt-o pe Eva. Păcatul vieții e dar dumnezeiesc. Dar diavolul a desprins o aşchie din cornița lui și a întins-o omului. Era instrumentul scrisului... Când ți-ai petrecut viața scriind, ridici capul la bătrâneță, dându-ți seamă prea târziu că păcatele lui Dumnezeu sunt ale vieții, dar păcatul scrisului e împotriva vieții.

În fundul aleei, ca un sughiț al perspectivei, se ridică un obelisc, la picioarele căruia, așezați pe labe, patru lei de piatră poate că-s sfincşi - veghează. Acești lei, de când au devenit de piatră s-au îngrăşat. Au oarecare asemănare cu obezitatea scroafelor, dar sunt lei.