Status Updates From Solomonarul

Hai că mai am puțin...

Posibil una dintre cele mai bune și haotice cărți pe care le-am citit vreodată.

De acum, nu Bucureștiul era în Bărăgan, ci Bărăganul conținea un accident geologic: cartiere seci socialiste, înrudite cu frustrarea lui Corbusier, case neobrâncovenești, art déco, brutaliste, străduțe întortocheate, trasate peste fostele drumuri negustorești, ele însele bătute de-a lungul vechilor poteci ale codrilor, parcurse odinioară de lupi, vulpi, râși și mistreți; Capitala, o geometrie haotică.

Efectiv nu îmi amintesc să fi citit ceva mai plicticos și plat. Un textoid politico-fantastic deghizat în roman.

Există fragmente citibile, chiar plăcute. Din păcate, ansamblul rămâne greoi și plicticos.

Nu se clarifică nimic, dimpotrivă, ambiguitatea se extinde. Pe pagină ce trece devine mai dificil, mai frustrant, „mai imposibil” de urmărit. Iar tu, ca cititor, încerci să te resemnezi cu ideea căe OK și să citești fără să pricepi, fără să poți urmări cine ce interese are, cine ce implicație are, etc, în ideea că poate... poate(!) cândva se vor clarifica ceva lucruri de bază în „plot”.

Un chin. Nici nu se poate vorbi de plăcerea lecturii sau de a te „prinde” acțiunea. Nu, tot ce te poate mâna înante este dorința (vanitoasă) de a(-ți) demonstra că ești mai puternic decât cartea, că o poți duce până la final, chiar dacă ea te respinge cu toate forțele.
(până acum, singurul pasaj care are o oarecare coerență, îți stârnește un pic interesul pentru acțiune și se citește ușor e nunta țigănească)