Cristian Sirb > Recent Status Updates

Din fragedă tinerețe, Julien Green s-a temut de moarte. Jurnalul său mărturisește amplu despre această teamă. Opera sa și-a extras întunecimea din această obsedantă temere. Totuși, scriitorul a trăit 98 de ani!

Ce diferență izbitoare între traducerile în românește care se făceau în, de exemplu, anul 1970 și cele din prezent! Ce românească bogată, ce stăpânire măiastră a limbii române, ce vocabular! Foarte mulți dintre traducătorii de astăzi ar trebui să fugă chițăind de rușine, citind o așa realizare!

Am citit mult Green, tradus în românește, și n-am dat peste nici un rateu de-ale lui. În felul ăsta, Green a devenit unul dintre scriitorii mei de suflet.

Până când: “nu păreau să prindă niciodată nimic”… Am dat peste șirul ăsta de negații, neplăcute ca sonoritate. Aș fi curios cum arată în engleză. Dar, din ce mai știu și eu, scriitorii în engleză n-au cum să producă asemenea monstruozități (“never nothing”)Și nu avem de a face cu argou.

Până acum, o neașteptat de bună traducere!

Nu pot pune în cuvinte fascinația mea pentru genul jurnalului intim! Sunt autori a căror opus magnum este tocmai jurnalul pe care l-au ținut. Întâmplător, l-aș menționa pe Kafka. Ce să mai zic de Gide. De Julien Green. Jules Renard. Când nu dau peste nimic bun din literatura contemporană, mă refugiez în câte un jurnal dintre astea. Mihail Sebastian. Caietele lui Cioran.

Clarice Lispector avea o inteligență mai mare decât lumea asta.

Deseori, citind cartea asta, îmi vine să râd, deși e un râs nervos, de felul cum traducătoarea alege, aproape dans cu banul, unde să pună virgule și unde nu. Am mai spus-o de zeci de ori: pe mine nu mă impresionează că un traducător cunoaște limba din care traduce, atât vreme cât stăpânește precar gramatica română! Punctuația.

“Și despre Margret două-trei cuvinte” — în propoziția asta, predicatul este eliptic, prin urmare, va fi înlocuit de virgulă. Evident, nici traducătorul, nici redacția cărții nu știe acest lucru! Virgula vine după “despre Margret”...

Traduceri din pix: “Seara a venit radioasa acasă și mi-a spus…” Fără virgula după “seara”, ai putea crede lesne că seara a venit acasă. Un mic detaliu care poate da sau poate lua din stil. Și din corectitudine. În românește după “seara”, topica ar impune neapărat virgulă.

Unele cărți mari se iau la trântă cu traducerile lor în limba română și le înving până la urmă. Fiindcă sunt atât de mari!

Fiecare rând din cartea asta - minunat scris!

Când “nimerești” peste o carte realmente bună, nu ai nevoie să citești 50 de pagini ca să-ți dai seama de calitatea ei. Cărțile care “așteaptă” să le treacă 50 de pagini ca să fie ceva de capul lor nu sunt, de fapt, bune!
Peste Böll, n-am “nimerit”. Îl cunoscusem dinainte.

Știi cum e când o traducere nu-i nici proastă, nici meticuloasă… E fidelă textului, dar nu vezi nici o strădanie deosebită a traducătorului de a-l rafina.

Două-trei sau patru dintre textele din carte sunt fie ilizibile, fie uscate de te îneci cu el, fie apărute din motivul că autoarea considera artă finită a-ți publica notițele fără a le mai șlefui.

La o lectură superficială, grăbită, ca să ajungi odată la finalul cărții, traducerea pare una bogată și fidelă, dar dacă o citești răbdător, n-ai cum să nu observi o serie de scăpări și neatenții de-ale traducătoarei.

Romanul de față este și despre omul (destul de) proaspăt ieșit din comunism - ieșit tâmpit gata, marcat pe veci, în sens rău.

Romanul ăsta e o piesă absurdă, cu personaje caricaturale, o satiră cap-coadă. Nimic nu-i serios, nu c-ar fi trebuit să fie. Dramele sunt minuscule, personajele au caractere meschine. Toată realitatea s-a pare ușor de șters cu un dos de palmă.

Traducătoarea face parte din clubul celor care n-ați încredere în felul cum se formează la noi adverbul de mod. În loc să scrie, simplu & economic, “derutant”, scrie “LA MODUL derutant”. La fel cum scrie “la modul sincer”, în loc de “sincer” și atât. Pe mine, tinichelele astea mă irită.

Cartea asta e fitness pentru minte.

Când a început să fie introdusă hârtia asta poroasă, am fost învățat, am zis: uite câtă eleganță, ce parfum, ce feeling! Făcea cărțile voluminoase să fie mai ușor de ținut în mână. Dar acum cred că e cea mai ieftină hârtie de pe piață. Nu rezistă în timp. Am rafturi de cărți tipărite pe acest tip de hârtie și îngălbenesc accelerat. Nu vor rezista.

Sfânta Denisa, de pe raftul cu același nume al Humanitas, a lăsat să treacă spre vânzare, pe coperta a patra, prostia că se împlinește un secol de la moartea scriitoarei Clarice Lispector (decedată în 1977)…

Când, în carte, dai frecvent peste “emigranți”, in loc de “imigranți” (e vorba despre cei din gară Keleti, Budapesta), n-ai cum să nu te îndoiești de acuratețea traducerii.

Nu știu ce vârstă are Foarță care traduce această carte. Însă “determinare”, cu sensul de “hotărâre” nu există în românește! Este o opțiune facilă, apasă de o persoană care vede prea multe filme proaste în limba engleză la tv.

Nu, nu am început să citesc și acest roman de Krasnahorkai din cauză că aș fi snob, iar autorul tocmai a primit Nobelul. Am mai citit și Sátántangó - înainte de orice bănuială de Nobel pentru literatură legată de scriitorul maghiar. Mă seacă, în traducere, acest nemuritor și foarte puturos “la modul”. În loc de “în general”, “la modul general”. Îmi provoacă mâncărimi!

Am mai scris despre tiparul neglijent al editurii BBB (n-am văzut mențiunea despre tipar în nici o recenzie - asta spune mult despre atenția cititorului). La început, mă surprinde/amuză. După o vreme, începe să mă irite. Dincolo de jumătate, când greșelile de scriere (culegere) sunt tot mai dese (în orice carte BBB), mă apucă toți dracii!

Am nădejdea că următorul roman al lui Philip Roth nu va fi tradus tot de supraevaluata doamna Iulia Gorzo.

Gorzo insistă pe “a bate la mașină”, în loc de a scrie la mașină. Cu toate că uneori îi mai scapă și câte un “scrie la mașină”. Nu-i vina ei că “a bate”, în legătură cu scrisul la mașină, e un tâmpism românesc cimentat deja în vorbirea unora. Oare și pe laptop când scrii tot “bați”, în viziunea lu Gorzo?

Traducerea Iuliei Gorzo se situează undeva între metalic și prea “de gașcă” (chinuit “de gașcă”). Asta când nu traduce mot-a-mot. Sau când nu zburdă, luată de val, folosind expresii bucureștene ce sună ca nuca în perete la Roth.

Multă lume din sudul țărișoarei face confuzie între a merge și a veni. Văd de prea multe ori în presă: Donald Trump “vine” în Marea Britanie. Eu știu că acest “vine” ar trebui folosit atunci când ești și tu în Marea Britanie sau oriunde altundeva “vine” cutare personaj. Deci: cineva “vine” doar dacă te afli și tu unde vine. Dacă nu ești acolo, “merge”.