Teo B > Recent Status Updates

Multe medicamentele care tratează eficient tulpinile multirezistente ale tuberculozei rămân foarte scumpe, și nu pentru că ar fi făcute din aur sau platină sau pentru că ar trebui să zburăm pe Lună după ele. Sunt scumpe pentru că 1)prețurile sunt menținute la un nivel înalt de companiile farmaceutice și 2)ne este teamă că, dacă le facem disponibile la scară largă, rezultatul va fi creșterea rezistenței la antibiotice

Până în 1888 nu existau ciocănele de reflexe. Până în anii 1830 nu existaseră otoscoape. Primul stetoscop, esențial pentru ascultarea sunetelor inimii, ale plămânilor și ale tractului gastrointestinal, a apărut de-abia în 1816. Nu existau nici radiografii (1895) și nici tensiometre de manșetă (1811), prin urmare nu exista nicio metodă de a vedea sau a înțelege interiorul unui organism uman cât era încă în viață.

Să ne închipuim o clinică din zilele noastre, apoi să scoatem din ea, unul câte unul, aspectele care nu existau încă în 1804: firește, nu existau antibiotice pentru tratarea bolilor bacteriene (primul antibiotic a apărut abia în 1945) și nici tratamente antivirale (1967). Nu existau substanțe antiseptice și nici măcar cunoștințe despre ele, pentru că nimeni nu știa că microorganismele pot provoca boli.

Unii gânditori clasici chiar s-au apropiat de o teorie germinală a bolilor cu mult înainte ca germenii să poată fi confirmați de microscopie. Acum aproximativ 1000 de ani, învățatul și poetul persan Ibn Sina scria că tuberculoza și alte boli apar atunci când corpul este 'contaminat de organisme străine purtătoare care nu se văd cu ochiul liber.'

James Watt credea că ftizia este o incapacitate mecanică a plămânilor de a absorbi gaze în proporția corectă. Străbunicul credea că starea slabă a fiului său fusese cauza de consumul de cafea și dulciuri în copilărie. Alții aveau să perceapă tuberculoza ca pe o boală moștenită care afectează anumite tipuri de personalități. Alții aveau să afirme că este de posesia demonică, de aerul otrăvit, de judecata lui Dumnezeu.

Avem puterea să iluminăm planeta pe timpul nopții, să refrigerăm artificial alimentele, să părăsim atmosfera Terrei și să ne învârtim în jurul ei prin spațiu. Dar nu-i putem salva de suferință pe cei dragi.

Trăiam și o făceam cu o bucurie sălbatică.

Se plimbau la braț prin București, cu tot viitorul rostogolindu-se la picioarele lor ca un covor roșu.

Îi scriu când îmi amintesc de ceva sau am o idee care mi se pare că doar ea ar putea să o prindă, așa cum ni se pare mereu după despărțiri, că e o anumită înțelegere a lumii la care avem acces doar noi, cele două persoane, și ne întindem tentaculele spre persoana cealaltă în căutarea familiarității abia pierdute.

De acum, nu Bucureștiul era în Bărăgan, ci Bărăganul conținea un accident geologic: cartiere seci socialiste, înrudite cu frustrarea lui Corbusier, case neobrâncovenești, art déco, brutaliste, străduțe întortocheate, trasate peste fostele drumuri negustorești, ele însele bătute de-a lungul vechilor poteci ale codrilor, parcurse odinioară de lupi, vulpi, râși și mistreți; Capitala, o geometrie haotică.

Timpul dezmembrează imaginile prezentului nostru. Sau, dintr-o perspectivă arheologică, e ca și cum detaliile vieților noastre s-ar fi acumulat în straturi, iar straturile acelea au fost dislocate sub intervenția altor evenimente, însă unele bucățele rămân, rostogolite la întâmplare de colo-colo.

Înainte de apariția hărților, lumea nu avea margini. Hărțile au fost cele care i-au dat formă și au făcut-o să pară ca un teritoriu, ceva ce putea fi posedat, nu doar jefuit și pârjolit. Datorită hărților, locurile de la marginea imaginației puteau fi cuprinse cu mintea și domesticite.

Soldățeii sunt cei mai răspândiți în rândul popoarelor, au nevoie să creadă orbește într-un șef, să servească o cauză, chiar dacă șeful e un escroc, sau un bolnav mintal, precum Hitler, iar cauza proastă, atroce.

'Îi invidiez pe cei care se află în armonie cu ceea ce ne oferă viața. Eu nu știu să trăiesc firesc, am nevoie să mă agăț de amintiri, de ceea ce ne răpește viața, de ceea ce pierdem iremediabil, pentru a-mi găsi rațiuni de a exista.'

There was the life that you lived, which consisted of the choices you made. And then, there was the other life, the one that was the things you hadn't chosen. And sometimes, the other life felt as palpable as the one you were living.

Sam felt a peacefulness come over him when he was playing Donkey Kong in his grandparents' pizza parlor. When he could time the little Japanese Italian plumber's jumps and ascend the staircases at the right pace, it felt as if the universe was capable of being ordered. It felt as if it were possible to achieve a perfect timing. It felt like synchronicity.