Teo B > Recent Status Updates

Îi scriu când îmi amintesc de ceva sau am o idee care mi se pare că doar ea ar putea să o prindă, așa cum ni se pare mereu după despărțiri, că e o anumită înțelegere a lumii la care avem acces doar noi, cele două persoane, și ne întindem tentaculele spre persoana cealaltă în căutarea familiarității abia pierdute.

De acum, nu Bucureștiul era în Bărăgan, ci Bărăganul conținea un accident geologic: cartiere seci socialiste, înrudite cu frustrarea lui Corbusier, case neobrâncovenești, art déco, brutaliste, străduțe întortocheate, trasate peste fostele drumuri negustorești, ele însele bătute de-a lungul vechilor poteci ale codrilor, parcurse odinioară de lupi, vulpi, râși și mistreți; Capitala, o geometrie haotică.

Timpul dezmembrează imaginile prezentului nostru. Sau, dintr-o perspectivă arheologică, e ca și cum detaliile vieților noastre s-ar fi acumulat în straturi, iar straturile acelea au fost dislocate sub intervenția altor evenimente, însă unele bucățele rămân, rostogolite la întâmplare de colo-colo.

Înainte de apariția hărților, lumea nu avea margini. Hărțile au fost cele care i-au dat formă și au făcut-o să pară ca un teritoriu, ceva ce putea fi posedat, nu doar jefuit și pârjolit. Datorită hărților, locurile de la marginea imaginației puteau fi cuprinse cu mintea și domesticite.

Soldățeii sunt cei mai răspândiți în rândul popoarelor, au nevoie să creadă orbește într-un șef, să servească o cauză, chiar dacă șeful e un escroc, sau un bolnav mintal, precum Hitler, iar cauza proastă, atroce.

'Îi invidiez pe cei care se află în armonie cu ceea ce ne oferă viața. Eu nu știu să trăiesc firesc, am nevoie să mă agăț de amintiri, de ceea ce ne răpește viața, de ceea ce pierdem iremediabil, pentru a-mi găsi rațiuni de a exista.'

There was the life that you lived, which consisted of the choices you made. And then, there was the other life, the one that was the things you hadn't chosen. And sometimes, the other life felt as palpable as the one you were living.

Sam felt a peacefulness come over him when he was playing Donkey Kong in his grandparents' pizza parlor. When he could time the little Japanese Italian plumber's jumps and ascend the staircases at the right pace, it felt as if the universe was capable of being ordered. It felt as if it were possible to achieve a perfect timing. It felt like synchronicity.

Pământul e frumos? Da' de unde! Și asta e tot o minciună! Toată frumusețea lui se răsfrânge din inimile noastre, atâta timp cât inimile acestea sunt pline de bucurii. În ziua în care bucuria își ia zborul, pământul nu mai e decât un cimitir.

Omul este ființă care a inventat camerele de gazare de la Auschwitz, însă tot el este ființa care a intrat cu demnitate în ele, murmurând Tatăl Nostru sau Shema Yisrael.

Uneori uităm că tocmai situațiile exterioare excepțional de dificile ne permit să creștem spiritual mai mult decât ne-am fi așteptat.

The most respected and beneficent of society people oversaw forced labor camps that were politely called plantations, concentrated with hundreds of unprotected prisoners whose crime was that they were born with dark skin. Good and loving mothers and fathers, pillars of their communities, personally inflicted gruesome tortures upon their fellow human beings.

White people are so used to seeing s reflection of themselves in all representation of humanity at all times, that they only notice it when it's taken away from them.

Degeaba am umblat departe de țară, degeaba am uitat lucruri vechi și am iubit altele noi, sufletul meu de om de la Dunăre nu poate sa treacă fără emoție pe lângă o barcă cu pânze și pe lângă o luntre de pescar.

I had fought for that dream for eight long years, and only after she died did things, as if magically, begin to happen. If there was a god, it seemed my mother must have had her foot on his neck, demanding good things come my way. That if we had to be ripped apart right at our turning point,just when things were really starting to get good,the least god could do was make a few of her daughter's pipe dreams come true.

Sometimes my grief feels as though I've been left alone in a room with no doors. Every time I remember that my mother is dead, it feels like I'm colliding with a wall that won't give. There's no escape, just a hard surface that I keep ramming into over and over, a reminder of the immutable reality that I will never see her again.