Matei Vişniec > Quotes

“هیچ چیز از آن انسان نیست
هرگز
نی قدرتش
نی ضعفش
و نی دلش حتی
و آن دم که دست ...
و آن دم که دست ...

اه لعنتی!

و آن دم که دست به آغوش می گشاید
سایه اش سایه صلیبی ست ...
و آن دم که می ‍پندارد خوشبختی را
در آغوش فشرده است
آن را له می کند.”
― Matei Vişniec, داستان خرس‌های پاندا به روایت ساکسیفونیستی که دوست دختری در فرانکفورت دارد

“Cum să fac să nu o iau în brațe
când o văd trecând prin univers?

îmi fac o listă:
de pus mereu în buzunar un trotuar de rezervă, când o văd
că se apropie de mine scot trotuarul și trec pe partea cealaltă

mă prefac neatent, întorc capul spre zid mă zidesc în el
trec prin zid

sau:
mă întorc brusc și o iau la fugă înapoi, toată lumea va înțelege,
(am uitat ceva esențial, undeva, cu zece douăzeci treizeci
de ani în urmă, fug înapoi spre copilărie)

sau, și mai bine, când o văd că se apropie de mine
îmi ridic brațele, le transform în aripi, descopăr brusc
că sunt capabil să zbor, la revedere, Domnișoară
nu mai sunt obligat să mor dacă nu vă iau în brațe

sau, și mai bine, nu mă mai nasc, nu mai scriu nimic
nici măcar acest poem nu mai există

nu, nu pot să-i fac asta, ea trăiește cu un poem pe zi
mai bine mă prefac în poem
se va parfuma cu mine, se va lipi de mine la micul dejun
mă va citi poate de mai multe ori…”
― Matei Vişniec, Negustorul de începuturi de roman

“طبیعت از خلاء متنفره.قواعد طبیعت هیچ ربطی به صاعقه های وحشیگری انسان ها ندارن.طبیعت کاری با بی شرف ها نداره.تاثیرش رو با وجود اون ها ادامه می ده و اثرش مثل همیشه مرموز و سرشار از زیبایی ه.”
― Matei Vişniec, پیکر زن همچون میدان نبرد در جنگ بوسنی

“Eu şi cuvântul vis ne iubim mult, chiar dacă ne vedem doar din când în când.”
― Matei Vişniec

“E adevărat că două fiinţe umane nu pot intra niciodată împreună înlăuntrul aceluiaşi cerc. Sunt unii care au încercat, dar degeaba. Un cerc pentru doi, aşa ceva nu există şi e sigur că nu va exista vreodată.”
― Matei Vişniec, Omul din cerc. Antologie de teatru scurt 1977-2010

“Atâta vreme cât mă aflu în fața computerului și scriu, am impresia ca viața mea îmi aparține integral. Nu o împart decât cu ecranul devenit un fel de oglindă abisală a ființei mele și cu tastatura pe care îmi alunecă degetele. De când am învățat să scriu după metoda oarbă, adică fără să mă uit la taste, existența mea a devenit un fel de pâlnie: mă scurg direct din creierul meu pe ecran.”
― Matei Vişniec, Negustorul de începuturi de roman

“،هيچ چيز از آنِ انسان نيست هرگز،نه قدرتش،نه ضعفش،و نه دلش حتي...و آن دم كه دست...و آن دم كه دست...!اَه،لعنتي،و آن دم كه دست به آغوش مي گشايد...سايه اش ساية صليبي ستو آن دم كه مي پندارد خوشبختي اش را،در آغوش فشرده است.آن را له مي كند...زندگي او طلاقي عجيب و دردناك است...هيچ عشقي را.. هيچ عشقي را سرانجامِ خوش نيست”
― Matei Vişniec

“La revedere, la revedere, la revedere, dă-mi partea mea de sânge şi la revedere, îmi spune ea. Dă-mi partea mea de piele, partea mea de carne, partea mea de vise, partea mea de bătăi de inimă, partea mea...”
― Matei Vişniec, Scrisori de dragoste către o prinţesă chineză

“Dar sunt zile cand nu imi raspunde. Cum e atat de tanara, atat de frematanda, atat de atragatoare, atat de insetata de iubire si de mangaieri, isi primeste amantii in corpul meu si cateodata ramane inchisa acolo (cu amantii ei) zile si nopti, zile si nopti intregi. Iar eu o simt cum face dragoste cu amantii ei in corpul meu cald si stiu ca nu prea am dreptul sa o deranjez in acele clipe... Si, in plus, trebuie sa-mi inchid ochii, nu mai am dreptul de a-mi intoarce privirea spre mine insumi, orice privire introspectiva devine o forma de voaiorism pe care o consider nedemna, astfel ca incerc sa astept plecarea amantilor ei pentru a o putea aborda din noi si a-i spune
Dar ea, care a inceput sa ma tutuiasca, pentru ca acum nu ii mai este frica de nimic, imi spune (....)
E o nebunie dar felul ei de a ma tutui ma face sa ma topesc, toata hotararea mea se evapora, cand ma tutuieste viata mea personala se opreste, ma consider chiar fericit ca nu sunt doar un corp gol.”
― Matei Vişniec, Scrisori de dragoste către o prinţesă chineză

“مرد : همسایه بالایی... می شنوی؟ الان رسید خونه ش.
زن : من هیچی نمی شنوم.
[مکث]
مرد : همیشه طرفای هشت شب می آد خونه. الان داره کفشاش رو در می آره.
زن : خلی تو؟ از کجا اینا رو می دونی؟
مرد : نمی دونم. چند روزیه که حس شنواییم وحشتناک قوی شده. همه ی سر و صدا های این ساختمون رو می شنوم. الان چراغ های سالنش رو روشن کرد.
زن : برو بابا
مرد : نه، بی شوخی، راست می گم... صدای پاها، حرف ها، حتی نفس ها رو می شنوم. حتی راه رفتن حشرات روی دیوار، مخصوصا تو تاریکی. چند وقته که همه ی صداهای این ساختمون از گوش من رد می شن...[آینه را به سوی سقف مایل می کند.] حتی وقتی سکوت می کنن. حتی سکوت شون رو می شنوم
.


برگرفته از :
داستان خرس های پاندا: به روایت یک ساکسیفونیست که دوست دختری در فرانکفورت دارد.
نمایشنامه
نویسنده: ماتئی ویسنی یک
برگردان: تینوش نظم جو”
― ماتئی ویسنی یک

“CIORAN (pregătind cele două infuzii de mentă): Nu ştiu de ce toată lumea crede că aş fi un specialist în materie de sinucidere… Un maestru de ceremonii în ce priveşte moartea… Sunt unii care îmi telefonează în timpul nopţii ca să-mi ceară să-i sfătuiesc cum să se sinucidă mai bine… Iar eu n-am spus niciodată, dar niciodată că omul trebuie să se sinucidă… ba aş spune că am afirmat contrariul… şi anume că ideea sinuciderii este, în mod paradoxal, singura care ne permite să supravieţuim…”
― Matei Vişniec

“M-am uitat în buzunarele mele: nimic
m-am uitat în jur am desfăcut larg palmele:
nimic
m-am gîndit mai adînc, m-am concentrat
cu ochii închişi: nimic

am alergat acasă şi mi-am deschis
dulapurile şi sertarele
am răscolit prin hîrtiile mele şi
toate cărţile mi le-am deschis la aceeaşi
pagină: nimic

am izbit cu pumnul în peretele alb
şi rînd pe rînd toţi pereţii oraşului
s-au prăbuşit ca nişte cărţi de joc
am trecut printre trupurile strivite
am privit în ochii lor:
nimic”
― Matei Vişniec

“راهه دیگه، هر چی درازتر باشه تنهاییش بیشتره، راه بازگشت هم، لعنتی همیشه درازه”
― Matei Vişniec, اسب‌های پشت پنجره

“O distribuidor automático de gestos de ternura
Despe-se lentamente
Para entrar no mar
Para entrar na terra
Para entrar nas minhas entranhas
Já que sou mar e terra ao mesmo tempo
Pois sou um pássaro gigante
Que limpa as mandíbulas da máquina de ternura
Que se alimenta de pedaços de carne humana”
― Matei Vişniec, CUIDADO COM AS VELHINHAS CARENTES E SOLITÁRIAS

“Pronto... Está tudo preparado... Em cinco minutos, ela estará aqui. Vai bater à porta e eu vou abrir. 'Entre querida', vou lhe dizer. Estou aqui. À sua espera. E vou convidá-la a sentar-se. E enquanto ela estiver se sentando, vou tirar docemente o meu coração de meu peito e vou colocá-lo em cima da mesa. Meu coração pulsando sobre a toalha branca. Como um pequeno presente”
― Matei Vişniec, Antologia poeziei generației '80

“Se afla de partea cealaltă a baricadei, într-o poziţie la care nici nu visase, dar la care nici nu rîvnise. I se părea incredibil cît de firavă era graniţa dintre cele două lumi, cea a păziţilor si cea a păzitorilor. Ani lungi trecuseră peste el în calitatea lui de om închis într-o celulă şi în toţi aceşti ani şi-ar fi dorit să fie dincolo de uşa celulei sale. Şi în toţi aceşti ani, a fi dincolo de uşa celulei sale i se păruse un lucru fantastic, aproape de neatins. Rîvnise, dorise, visase să fie dincolo de uşa celulei sale, să fie în cealaltă lume, să fie de cealaltă parte a teribilului zid care se ridica între ei şi ceilalţi. Şi acum, dintr-un foc, se situa dincolo, se afla dincolo şi diferenţa i se părea neglijabilă.”
― Matei Vişniec, Domnul K. eliberat

“W obliczu uporządkowanego świata nie masz nic do zrobienia i do dodania, naprawdę aktywny możesz być tylko w tych światach, gdzie jest coś do zrobienia, w których nieład, stan zabałaganienia, uzasadnia wysiłek działania. Oto dlaczego wierzę w ludzi żyjących w mikrochaosie, w stanie permanentnego zabałaganienia (psychicznego, kulturalnego, afektywnego), który wytwarza bałagan w ich życiu, każdego dnia, co sekundę, nawet podczas snu. Wierzę nawet w bałaganiarski styl, bo tylko on może nam jeszcze przynieść w tym świecie, w którym wszystko już wynaleziono, odrobinę tlenu, odrobinę nowości.”
― Matei Vişniec

“یه باغچه داشتیم... روز تولدم پدرم توش یه درخت سیب کاشته بود... پدرم این‌جوری بود... هربار که مادرم بچه‌ای می‌زایید یه درخت می‌کاشت... وقتی به دنیا اومدم تو باغچه‌مون یه درخت زردآلو، یه درخت آلو، یه درخت آلبالو با یه درخت گردو بود.[…] عاقبت... چند سال پیش که رفتم مامانم رو ببینم دوباره باغچه‌مونو دیدم. هیچی تغییر نکرده بود. همه درختا جوونه زده بودن. مادرم وقتی منو دید انگار خود درخت سیب وارد اتاقش شده بود. خیلی تعجب کرد...اون هیچ وقت محتاج دیدن من و خواهر برادرام نبود. دلش واسه ما تنگ نمی‌شد. چون ما برایِ اون همیشه اون جا بودیم، تو باغچه... همیشه تو باغچه... اون واقعا عادت کرده بود.”
― Matei Vişniec

“Infinită domnișoară Ri, poemul care vă sărută sânii
Trebuie purtat o vreme la gât ca un șirag de perle.
Cuvintele poemului au nevoie de ceva timp
și de căldura care emană din sânii dumneavoastră
pentru a se trezi.
Apoi poemul va începe să se topească
asemeni unui colier de gheață
Cuvintele poemului vor lua forma sânilor dumneavoastră.
Timp de o noapte întreagă
veți avea sânii doldora de verbe, adverbe, de exclamații.
Puncte de suspensie și virgule incendiare
Se vor juca în mod inocent
Cu sfârcurile sânilor dumneavoastră.
s-ar putea sa auziți și unele chicoteli – nu le luați în seamă.
poemul care vă sărută sânii își pierde de obicei capul
când începe efectiv să vă sărute sânii.
ordinea cuvintelor și înțelesurile încep să se tulbure,
poemul scris pentru sânii dumneavoastră
nici nu se mai întoarce, de altfel, întreg
din aceasta experiență
iată-l: decimat, stors, cu obrajii în flăcări, epuizat
ca după o bătălie ratată.

Ce faci, nefericitule, îl întreb, ai sărutat sânii domnișoarei?
Poemul se bâlbâie, nici nu știe de unde vine întrebarea.
A devenit un ciudat instrument de inventat timp
O clepsidră formată din doi sâni.”
― Matei Vişniec, Negustorul de începuturi de roman

“Literatura este un lucru misterios, în timp ce scrii și te afli în raport direct, mistic aproape, cu pagina albă de hârtie, îți dai seama că ești supus unor forțe imposibil de definit cu precizie. Cuvintele, odată eliberate, au dreptul la anumite inițiative. Ce orgoliu, să crezi că poți construi tu însuți o carte, cînd de fapt cuvintele te scriu pe tine și te construiesc!”
― Matei Vişniec, Sindromul de panică în Orașul Luminilor