Cezar Petrescu Quotes

“In ironie sta adesea placerea sa insulti ceea ce iubesti mai mult.”
― Cezar Petrescu, Întunecare

“- Am intrebat daca te doare si m-am rusinat, Comsa! Eu care nu ma rusinez usor, m-am rusinat fiindca inima mea e fatarnica. Te-am intrebat un moft! Daca mi-ai fi raspuns: Da! ma intreb cu ce te puteam ajuta?... Cum sa iau parte intr-adevar la durerea altuia?[…] in durerea morala ca si in cea fizica, omul e osandit sa se mistuie singur. Acei care un timp au cercat sa ti-o patrunda incep a obosi, te ocolesc, nu se mai pleaca deasupra ta sa le simti respiratia calda de unde si tu sorbi caldura de viata.”
― Cezar Petrescu, Întunecare

“Omul uita ca aproape se petrecea ceava dureros si ireparabil. Calca fluierand. Smulgea un fir de iarba inspicat. Gandea la lucruri placute si la nimicurile din care se infiripa bucuria de a trai.”
― Cezar Petrescu, Întunecare

“„Nimeni nu înțelege pe nimeni”. Flaubert a spus-o parcă aceasta!...Dar realitatea e încă mai plină de înfricoșare. „A nu înțelege” înseamnă a fi încercat să înțelegi și a nu fi izbutit. „Nimeni nu vrea să cunoască pe nimeni”. Acesta e adevărul teribil!... Trăiești cot la cot cu semeni de-ai tăi, pe care n-ai curiozitatea să-i cunoști nici cât ai avea-o pentru o vietate din altă planetă ori din altă epocă geologică… Și acești oameni necunoscuți între ei, indiferent, alcătuiesc un oraș, o țară.”
― Cezar Petrescu, Întunecare vol. 1

“Ea nu se simțea la îndemână decât între patru ochi, retrasă de soare, unde căpăta îndată căldură în glas și gândurile i se dezmorțeau. [...]
Nu purta floare, podoabă, parfum. Totul era șters, simplu, în dorința să treacă neobservat. Părea că ignoră frumusețea-i misterioasă și morbidă. Nu cerea decât să fie uitată.”
― Cezar Petrescu, Întunecare vol. 1

“Toți au devenit insensibili! gândi Maria Probotă [...] Niciodată n-am crezut că oamenii pot rezista la atâtea suferințe. Ni se pare peste puterile noastre: a doua zi îndurăm altele mai cumplite, și totuși trăim!... Ne trezim repetând gesturile automat.”
― Cezar Petrescu, Întunecare vol. 1

“Dar dacă s-ar fi aplecat sora lui Radu Comșa, să-i vadă ochii mai de aproape, ar fi deslușit, în sfârșit, genele ude de lacrimi. De lacrimi care plângeau tot ce nu se poate înțelege și spune.”
― Cezar Petrescu, Întunecare vol. 1

“Niciunul nu-și ridica ochii spre cimitirul de aici.
Nu-și aminteau că există, că îi așteaptă. Numai așa viața mai putea fi încă trăită, cu această teribilă putere de-a uita.”
― Cezar Petrescu, Întunecare vol. 1

“Mâini bătătorite de sapă, de munci grele, mâini care luaseră pe încetul înfățișarea și culoarea pământului uscat și crăpat. Acum, reci, se odihnesc: nu se vor mai clinti niciodată... Acolo, în țărână, peste ani de zile, când vor rămâne numai un schelet deșirat, oasele mâinilor au să se mai odihnească încă, pe gratiile coastelor, împreunate, neclintite, așa cum niciodată nu s-au odihnit.”
― Cezar Petrescu, Întunecare vol. 1