Război Quotes

“Nu le era foame. Desfăcură un borcan cu dulceață, o cutie cu biscuiți, iar Jeanne făcu cu foarte mare grijă o cafea, din care mai rămăseseră vreo cincizeci de grame, o moca pură, rezervată până atunci marilor ocazii.
-Dar ce ocazie mai mare vom găsi? întreabă Maurice.
-Nici una de acest fel, sper, răspunse soția lui. Totuși, trebuie să recunoaștem că nu vom mai găsi curând o cafea ca asta, daca mai durează războiul.
-Aproape că-i dai savoare păcatului, zise Maurice, inhalând aroma pe care o răspândea cafetiera.”
― Irène Némirovsky, Suite Française

“Simțea milă de tovarășii lui de suferință, dar o milă lucidă și rece. La urma urmelor, aceste mari migrații umane păreau dictate de legi ale naturii, își zicea el. Deplasări periodice de mase considerabile erau probabil necesare popoarelor, cum e transhumanța pentru oi. În mod straniu, ideea îl întărea.”
― Irène Némirovsky, Suite Française

“-Ce vrei să înțelegi? Nu e nimic de înțeles, răspunse el, străduindu-se s-o liniștească. Există legi care guvernează lumea și care nu sunt făcute nici pentru, nici împotriva noastră. Când izbucnește furtuna, nu mai ai pică pe nimeni, știi că fulgerul este produsul a două sarcini electrice contrare, iar norii nu te cunosc pe tine. Nu le poți reproșa nimic. Și de altfel ar fi ridicol, n-ar înțelege.
-Dar nu-i același lucru. Aici sunt fenomene pur umane.
-Numai în aparență, Jeanne. Par provocate de cutare sau cutare om, de cutare împrejurare, dar se întâmplă ca în natură: după o perioadă de calm vine furtuna, care are un început, sfârșit, după care urmează alte perioade de calm mai mult sau mai puțin lungi! Spre nenorocirea noastră, ne-am născut într-un secol de furtuni, asta e tot. Se vor liniști.”
― Irène Némirovsky, Suite Française

“Și rezonanța umană a acestor vorbe, gestul, tot ce dovedea fără putință de tăgadă că nu era un monstru însetat de sânge, ci un soldat ca ceilalți sparseră deodată gheața între sat și german, între țăran și invadator.”
― Irène Némirovsky, Suite Française

“Mulțimea aceea vrednică de milă nu mai avea nimic uman, ci semăna cu o turmă care aleargă în devălmășie; erau prinși în matca unei uniformități ciudate. Hainele șifonate, fețele trase, vocile răgușite îi făceau să semene toți între ei. Toți făceau aceleași gesturi, rosteau aceleași cuvinte.”
― Irène Némirovsky, Suite Française

“-Cred... că individul n-ar trebui sacrificat în felul ăsta. Mă refer la noi toți. Ni s-a luat prea mult! Iubirea, familia... E prea mult!
-Asta e, doamnă, problema principală a timpului nostru, fie că vorbim de individ sau de comunitate, pentru că, nu-i așa, războiul este opera comună prin excelență. Noi, germanii, credem în spiritul comunitar în sensul în care se spune că albinele au simțul stupului. Lui îi datorăm totul: sevă, strălucire, parfumuri, iubiri...”
― Irène Némirovsky, Suite Française

“... dacă ar primi mâine ordin, m-ar aresta, m-ar ucide cu mâna lor și fără remușcări?... Războiul... Da, știm bine ce e războiul. Dar ocupația e într-un fel mai cumplită, pentru că te obișnuiești cu oamenii; îți zici că la urma urmelor, sunt și ei ca toți ceilalți, dar nu-i deloc adevărat. Suntem două specii diferite, care nu se pot împăca vreodată, inamice pe viață.”
― Irène Némirovsky, Suite Française

“Prinşi în bătaia mitralierelor, cădeau ai noştri ca spicele sub secerătoare. [...] Noi n-am avut arme. Ne-au trimis la război cu mâinile goale - puşti vechi, gloanţe puţine, dezbrăcaţi... Ca pe vite la tăiere...”
― Zaharia Stancu, پابرهنه‌ها

“Oamenii au împodobit malurile Dunării, din cele mai vechi timpuri, cu sate şi oraşe. Şi tot oamenii, războindu-se unii cu alţii, le-au pîrjolit,le-au pustiit.
Oamenii au umplut pămîntul cu flori şi livezi, şi tot oamenii au umplut pămîntul cu morminte.”
― Zaharia Stancu, پابرهنه‌ها

“Haideti sa dedicam aceasta noua era mamelor din lume, si de asemenea mamei tuturor mamelor - Mama Pamant. De noi depinde sa continuam construirea de punti pentru a aduce lumea mai aproape impreuna, si sa nu le distrugem pentru a ne separa la si mai mare distanta.”
― Suzy Kassem, Rise Up and Salute the Sun: The Writings of Suzy Kassem

“Războiul e hidos și tot ce vine în atingere cu el devine o rană dureroasă și urîtă...”
― Aurelian Silvestru, Şi tu esti singur?

“Adevăratul război sfânt e cel pe care îl porți cu tine însuți.”
― Leila Mounira, Eu, Aisa, sotia profetului

“O femeie înseamnă pace în tropotul războaielor ce urlă-n cor, neliniștea.”
― Alexandru Chermeleu, Iubind-o pe ea

“„Nimeni nu înțelege pe nimeni”. Flaubert a spus-o parcă aceasta!...Dar realitatea e încă mai plină de înfricoșare. „A nu înțelege” înseamnă a fi încercat să înțelegi și a nu fi izbutit. „Nimeni nu vrea să cunoască pe nimeni”. Acesta e adevărul teribil!... Trăiești cot la cot cu semeni de-ai tăi, pe care n-ai curiozitatea să-i cunoști nici cât ai avea-o pentru o vietate din altă planetă ori din altă epocă geologică… Și acești oameni necunoscuți între ei, indiferent, alcătuiesc un oraș, o țară.”
― Cezar Petrescu, Întunecare vol. 1

“Toți au devenit insensibili! gândi Maria Probotă [...] Niciodată n-am crezut că oamenii pot rezista la atâtea suferințe. Ni se pare peste puterile noastre: a doua zi îndurăm altele mai cumplite, și totuși trăim!... Ne trezim repetând gesturile automat.”
― Cezar Petrescu, Întunecare vol. 1

“Dar dacă s-ar fi aplecat sora lui Radu Comșa, să-i vadă ochii mai de aproape, ar fi deslușit, în sfârșit, genele ude de lacrimi. De lacrimi care plângeau tot ce nu se poate înțelege și spune.”
― Cezar Petrescu, Întunecare vol. 1

“Niciunul nu-și ridica ochii spre cimitirul de aici.
Nu-și aminteau că există, că îi așteaptă. Numai așa viața mai putea fi încă trăită, cu această teribilă putere de-a uita.”
― Cezar Petrescu, Întunecare vol. 1

“Rămânem lipiți, goi, umezi, cu respirațiile amestecate. Ea își sprijină fruntea pe pieptul meu, iar runele
îmi pulsează acum în ritmul inimii ei. Îi miros părul, un
amestec de flori de noapte și fum, și îi sărut tâmpla,
gustul pielii sărate amestecându-se cu transpirația.
— Nu mă lăsa! șoptește, cu voce frântă.
— Nu mai știu să fug! îi răspund. Și nici nu vreau!
Ne învelim în liniștea nopții. Păsările s-au liniștit,
lacul oglindește cerul, iar stelele cad una câte una peste
apă. Timpul încetează să mai existe.
Nu mai sunt zei, nici săbii, nici războaie. Doar noi,
doi iubiți care au găsit în sfârșit eternitatea în pielea
celuilalt.”
― D.A.Michi

“Bărbații fiind duși, traiul nu mai avea cele două înțelesuri: goana după spor și avuție și goana după dragoste. Rămăsese nevoia de a exista.”
― Hortensia Papadat-Bengescu, Balaurul