Lacrimi Quotes

Quotes tagged as "lacrimi" Showing 1-9 of 9
Emil M. Cioran
“Există o întreagă gamă a melancoliei: începe prin surâs şi peisaj şi sfârşeşte în dangăt de clopot spart în suflet. De aici, gustul diferit al lacrimilor.”
Emil Cioran, Lacrimi şi sfinţi

Simona Prilogan
“Multe și nenumărate mărgelele amintirilor. Multe și nenumărate lacrimile întristării. Multe și nenumărate clipele în care dragostea încă veghează ca un ultim soldat în apărarea eternității. Mai respiră a flori și ciocolată, în toate culorile, în toate nuanțele, în toate aromele. Acolo în casele de îngrijire de la capătul străzilor. Străzi prăfuite de minutele realității. Unde aducerile aminte dansează îmbrățișate cu lacrimile și adorm în neuitare cu dragostea.
Acolo unde timpul încă are miros de flori și gust de ciocolată.”
Simona Prilogan, Dragoste, Flori

Simona Prilogan
“Într-un aeroport ce urma să devină martorul bucuriilor și tristeților următoare. Încercuiri de lacrimi, între aterizări și decolări. Lacrimi de bucurie, dor, dar niciodată înstrăinare.
Povestea aceasta încape probabil în detaliile multora dintre voi, mai mult sau mai puțin nuanțate. Avioane pleacă zilnic înspre necunoscutul unora dintre noi. Cu multe emoții la purtător. Un „bine ați venit la bord” ne sfârtecă uneori zâmbetul zilei, dar speranța ne ține strâns legați într-un albastru senin. Pentru că, atâta timp cât este viață, este și speranță. Într-un răsărit mai luminos, în care copiii noștri pot gusta din fructele bucuriei așa cum poate noi nu am reușit să o facem. În timp ce tivim mărgele de bucurie din izbândele lor. Fericire, zâmbet, emoție… Pentru ei dar si pentru noi.”
Simona Prilogan, Ochi de Poveste

“Am lăsat lacrimile să curgă, ca să arăt că suferinţa de multe ori te înalţă.”
Lavinia Elena Niculicea

“Când plângem de durere sau de bucurie, noi dăm dovada existenţei noastre, arătăm că suntem capabili să „trăim”.

Ploaie de gânduri”
Lavinia Elena Niculicea

“Lacrimile sunt reprezentarea emoţiilor unui om, manifestarea celor doi polii: ai durerii şi ai fericirii.

Ploaie de gânduri”
Lavinia Elena Niculicea

“Când vei ști să vezi dragostea în tot ce te-nconjoară și lacrimi îţi vor curge... dar fără să te doară...”
Liviu C Tudose

“Singurătate, pulchra soror, aș vrea să-ți dau inima mea, dar tu ești inima mea, Soledad. Aș vrea să-ți dau amintirile mele, dar amintirile le avem împreună, aceleași, pentru că tu m-ai însoțit mereu. Te simțeam uneori ca o lumină răsfrântă de apele mării, mi-ai fost ceață și noapte, mi-ai fost putere. Mai ții minte desigur răsăritul acela pustiu, obosit ca un amurg. Sau după amiaza albă când moartea a încercat să-mi sfâșie inima cu gheara ei de cristal și când a biruit iubirea, lăsându-mă durerii și lumii. Ape limpezi se preling ca niște lacrimi negre pe piatra neagră a unei stânci, așa te simt uneori. Și te mai simt uneori purificată de orice întâmplări, formă pură. Soledad, mai e puțin și o să plecăm împreună, tineri cum am fost, peste vârste, mereu.”
Petru Creţia, Norii

Victoria Aveyard
“Picăturile de ploaie bat ritmic în bolta de deaspura noastră, care se zguduie și face ploaia să sfârâie. Până și cerul plânge pierderea noastră.”
Victoria Aveyard, Red Queen