Cristians. Sirb > Recent Status Updates

Cartea asta e fitness pentru minte.

Când a început să fie introdusă hârtia asta poroasă, am fost învățat, am zis: uite câtă eleganță, ce parfum, ce feeling! Făcea cărțile voluminoase să fie mai ușor de ținut în mână. Dar acum cred că e cea mai ieftină hârtie de pe piață. Nu rezistă în timp. Am rafturi de cărți tipărite pe acest tip de hârtie și îngălbenesc accelerat. Nu vor rezista.

Sfânta Denisa, de pe raftul cu același nume al Humanitas, a lăsat să treacă spre vânzare, pe coperta a patra, prostia că se împlinește un secol de la moartea scriitoarei Clarice Lispector (decedată în 1977)…

Când, în carte, dai frecvent peste “emigranți”, in loc de “imigranți” (e vorba despre cei din gară Keleti, Budapesta), n-ai cum să nu te îndoiești de acuratețea traducerii.

Nu știu ce vârstă are Foarță care traduce această carte. Însă “determinare”, cu sensul de “hotărâre” nu există în românește! Este o opțiune facilă, apasă de o persoană care vede prea multe filme proaste în limba engleză la tv.

Nu, nu am început să citesc și acest roman de Krasnahorkai din cauză că aș fi snob, iar autorul tocmai a primit Nobelul. Am mai citit și Sátántangó - înainte de orice bănuială de Nobel pentru literatură legată de scriitorul maghiar. Mă seacă, în traducere, acest nemuritor și foarte puturos “la modul”. În loc de “în general”, “la modul general”. Îmi provoacă mâncărimi!

Am mai scris despre tiparul neglijent al editurii BBB (n-am văzut mențiunea despre tipar în nici o recenzie - asta spune mult despre atenția cititorului). La început, mă surprinde/amuză. După o vreme, începe să mă irite. Dincolo de jumătate, când greșelile de scriere (culegere) sunt tot mai dese (în orice carte BBB), mă apucă toți dracii!

Am nădejdea că următorul roman al lui Philip Roth nu va fi tradus tot de supraevaluata doamna Iulia Gorzo.

Gorzo insistă pe “a bate la mașină”, în loc de a scrie la mașină. Cu toate că uneori îi mai scapă și câte un “scrie la mașină”. Nu-i vina ei că “a bate”, în legătură cu scrisul la mașină, e un tâmpism românesc cimentat deja în vorbirea unora. Oare și pe laptop când scrii tot “bați”, în viziunea lu Gorzo?

Traducerea Iuliei Gorzo se situează undeva între metalic și prea “de gașcă” (chinuit “de gașcă”). Asta când nu traduce mot-a-mot. Sau când nu zburdă, luată de val, folosind expresii bucureștene ce sună ca nuca în perete la Roth.

Multă lume din sudul țărișoarei face confuzie între a merge și a veni. Văd de prea multe ori în presă: Donald Trump “vine” în Marea Britanie. Eu știu că acest “vine” ar trebui folosit atunci când ești și tu în Marea Britanie sau oriunde altundeva “vine” cutare personaj. Deci: cineva “vine” doar dacă te afli și tu unde vine. Dacă nu ești acolo, “merge”.

O putință de pătrundere psihologică pe care mulți (cei mai mulți?) psihologi de meserie nu o au!

Fiecare povestire a lui Hedāyat îți mușcă mai mult sau mai puțin din suflet.

Și, parcă pentru a se asigura ca nu-l voi regreta, traducătorul Căstăian mai comite una, finală: “cabina”, în loc de “cabană”. Probabil ca editura nu găsise un traducător mai ieftin ca el pe vremea aceea.

Am ajuns la pagina asta, ca să dau peste “viața lor CA ȘI cuplu”… Omul ăsta nici măcar nu-i traducător. Cunoaște engleza, nu contest, dar a franjurat plăcerea mea de a citi cartea cu un număr de imbecilități.

Sunt cărți mari cărora un nimeni de pe GR le poate acorda între una și cinci stele, dar aceste cărți nu-s atinse cu absolut nimic de respectivele stele, cărțile mari rămân mari, autorii mari ratează foarte rar. Deci - există doar cărți mari pe care mulți cititori ce citesc orbi.

Updike ar fi putut lua câte un Premiu Pulitzer pentru fiecare carte a sa. E neîntrecut în a întrepătrunde aspectele vieții din urbanul mijlociu/mic cu caracterul personajelor sale – cele două merg în pereche și se determină reciproc. La el, urbanul reflectă perfect problemele dizolvante din celula de bază - familia.

Doru Căstăian, pudori ridicole: “sculă” și “regula”.

Când pun câte o carte la currently reading, dau un ochi peste steluțele amărâte ale altor cititori. O cititoare anglofonă declară isteric ce mult o dezgustă Updike. Iar eu pot declara despre ea că dacă nu-ți place (nimic din) Updike, citești degeaba!

Traducătorul Doru Căstăian e convins că “comics” sau “comic books”, în engleză, are corespondent “cărți comice” în română. Asta pe lângă că folosește “regulat”, în loc de “futut”. Nimeni nu mai folosește “a regula” în țara asta. A fost odată un termen argotic care e acum aproape dispărut.

Mi-ar fi teama să știu ce ar crede Cosmin Leucuța despre cartea lui R. Găvan. Mie, unuia, mi se pare că-l regăsesc pe (unul ca) Leucuța desființat în fiecare povestire. Ori e Leucuța un caracter universal de scriitor înrăit, neloial și chiar ostil colegilor de breaslă, ori caracterul asta e… universal. Format pe fundamentul râcii.

“Mai mult” decât de umorul indiscutabil, povestirile lui Radu Găvan sunt străbătute de un sarcasm nimicitor față de aceleași categorii de personaje (caractere) față de care eu însumi nutresc numai dispreț.

Noul volum al lui Radu Găvan m-a luat în primire printr-o senzație a regăsirii. Prima scriere m-a atins în mod particular - fiind (și) despre felul cum atâtea cititoare receptează lubric opera unui cutare autor. Acea nevoie irepresibilă de a-l trece pe scriitorul accesibil fizic printre cracii lor, pentru “desăvârșirea” contactului cu literatura…

Posibil să mai fi scris asta despre vreo carte de-ale lui M. Robinson — nu-i o lectură de plajă. Scrisul e profund, grav. Dar nu lipsit de umor, pe alocuri.

Culegerea de proze semnată de Schweblin este acaparatoare! Îi compătimesc pe cei care n-au avut mijloacele interioare de-a o gusta pe deplin!

Faptul că nu înțelegi sau nu reușești să te lași furat de unele dintre prozele lui Schweblin nu spune nimic despre valoarea lor. Spune despre cât de capabil ești tu și cât de exersat în a citi literatura. E atât de de la îndemână să te avânți să insinuezi într-o recenzie că e o carte medie… Când de fapt e ceva în neregulă cu tine.

Iubirea între guerrilleros era o încălcare gravă a principiilor revoluției. Idei de budă.

Nu există nimic eroic sau martirizant într-o Guerrilla comunistă. Nici într-una fascistă. Un grup de exaltați, delirând ideologic, care vor să instaureze o orânduire totalitară, egalitară. Poate că țara aia e roasă de corupție, dar marxismul sau fascismul nu sunt niciodată o opțiune.

Faptul că nu-s de acord cu ideile vehiculate de personaje și cu fanatismul lor comunist nătâng nu-mi afectează cu nimic aprecierea scriiturii.

N-am înțeles niciodată din ce motiv comuniștii post-Marx întemeiau familii? Nu era credința lor idioată în ideologia comunistă suficientă pentru ei? Nu este familia un aspect al orânduirii burgheze?