Poezie Contemporană Quotes

“nu știu de ce
timpul
se plimbă azi
prin fața noastră
blând și nisipos
ca femeile poeților.
în toate cântecele mă vrea.
poate tu mă vrei primi o clipă
în Andaluzia ta
în care astăzi
n-a murit nimeni.”
― Monica Laura Rapeanu, Orbul de la Cină

“cu îmbătrânirea ta
mă aduni
și mă lași să curg
în mai târziul cuvintelor
ca într-o baladă cu haiduci
se va vorbi în altă limbă
totuși omul-abia-om
pe care va trebui să-l plimb
printre culori să vadă,
pe el nu-l voi dărui
niciodată.”
― Monica Laura Rapeanu, Orbul de la Cină

“C10 (sau colindătorii regelui - din studentie)

pe scara laterală seara ne adunăm mulți
treptele reci de ciment ne primesc
ca pe colindătorii regelui
avem vin fiert și uscături
chitara portocalie se deformează lungă la lumânări
mai tragem din țigară, ronțăim sticks-uri și biscuiți sărați
fericirea gâdilă arterele cu unghii birmaneze

un etaj mai jos, la ușa "Mr. Blues- Don't Disturb"
putregaiul gustos al jazzului mângâie degetele de la picioare
păcătuim cu gândul atârnat de balustradă

mai târziu sârbii vin să cânte cu noi
blonzi ca zeii de țară bombardată
zgâriem varul cu unghiile, nu știm ce să le spunem
ne-aduc napolitane cu fructe și ciocolată în staniol verde

a doua seară iar ne adunăm pe scara laterală
cu vin fiert și uscături
tot noi...

bătrânii rockeri grei în coada chitării
la miezonoptică.”
― Monica Laura Rapeanu, Orbul de la Cină

“după ce vei călători o vreme, vei ajunge la pădurea bătrână
acolo numai unii copaci sunt adevărați, restul sunt răutăți ale lumii
care au prins rădăcini
nu sta de vorbă cu ei, te-ai lăsat de atâtea ori păcălit
nu încerca nicicum să găseşti adăpost acolo
în primul oraş care-ţi va ieşi în cale, deja nu va mai locui nimeni
opreşte-te la prima casă, e inutil să alegi,
apoi pleacă dis-de-dimineață, nu te opri
vei ajunge la marea mlaştină, vei crede că e imposibil să treci
uită-te la straturile de vegetație, îți vor arăta calea
la intrarea în sat, nişte femei de vârste diferite vor dansa
într-o horă fără muzică
cele mai frumoase te vor îmbia la joc
vei recunoaşte cel puțin o față cunoscută
te poți opri să le priveşti, dar nu intra în dansul lor
mergi mai departe
traversează marea, vei avea mii de ambarcațiuni din care să alegi
nu zăbovi pe plajă
traversează munții, râurile îți vor spune pe unde
orice ai face, nu privi înapoi
să nu te mire că acelaşi sat şi acelaşi oraş îţi vor ieşi în cale
de mai multe ori
să nu te miri de nimic, nici de liniştea imensă, cutremurătoare,
nici de înserarea perpetuă
nici de prietenii care îți vor zâmbi şi te vor ruga să-i ajuți la ceva
toți îți vor spune că e urgent, desigur
vei observa că sunt foarte tineri, pentru că prietenia este mereu aşa
nu vorbi cu nimeni, fă-le un semn cu mâna
şi mergi mai departe

când vei ajunge la capătul puterilor, vei găsi un punct din care
pornesc drumuri nenumărate
acolo e cu adevărat imposibil să alegi
şi vei crede că lumea, cu toate ale ei, s-a terminat
vei simți că prăbuşirea e singura consolare
în momentul acela uită-te atent după lumină
eu voi fi acolo”
― Ovidiu Baron, pâinea uriaşilor

“cărțile mă ajutau să zbor
de fapt chiar ele m-au făcut să-l descopăr
habar n-aveam ce înseamnă
chiar dacă auzisem de Aurel Vlaicu sau Henri Coandă
și alți pionieri cu aripile frânte
dar care continuă să zboare
ca mulți copii pe care i-am cunoscut
cântam tare
avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor
să mă fac aviator
era maximul învățării și al aventurii

e bine să ai la îndemână câteva cărți
poți face ce vrei cu ele
sunt un fel de amante care te învață chestii
interzis de perverse
de care rămâi oarecum dependent
dar nimeni nu știe
pentru că tot ele îți arată
cum să disimulezi
riscul e ca, după decolare
să nu mai știi să cobori
nu-i vorbă că devii aerian
asta e o glumă ieftină
problema e că plutești la nesfârșit
și ți se umplu ochii de atâta univers
te prăjește soarele pe față și pe dos
și când nu mai știi să aterizezi
cazi
pentru că nimeni nu zboară
pentru totdeauna”
― Ovidiu Baron, liniștea de suprafață

“Visez să mă trezesc din visul răsturnat
În care de ramuri cu flori roz, sunt spânzurat.
Visez să mă trezesc, sorbind dintr-un potir,
Apă vie și iertare, nicidecum vină și delir.

Sunt singur în penumbra arginților primiți,
Și privesc pomelnice cum cad, cu alții pomeniți.
Aștept cu buzele cusute, clemența Zeului meu,
Deși l-am trădat pe Iisus, fiul lui, tânărul iudeu.”
― Ştefănel Bulea

“Acolo unde nu-i durere,/ devine totul monoton,”
― Cristian Radu Constantin, Ziua când te-apucă noaptea